Conducător cu experienţă în fotbalul timişorean şi fost jucător alb-violet, Călin Rosenblum a preluat oficial funcţia de director sportiv la Politehnica. „În primul rând mă onorează oferta conducerii SSU Politehnica. Am o experienţă pe care am acumulat-o în decursul atâtor ani în funcţii administrative. Sper să fie de bun augur şi să facem o treabă bună alături de băieţi, de staff, de conducere şi, mai ales, de galeria care este cea mai inimoasă şi cea mai frumoasă din ţară. Sunt şi culorile alb-violet în care am jucat în decursul anilor,…
Read MoreEtichetă: frf
Urmează zilele fără soare pentru ACS Poli Timisoara
ACS Poli a fost exclusă din Liga 3, decizie luată de FRF după primele două neprezentări în acest campionat. Fără bani şi fără jucători, clubul mai trăieşte practic doar scriptic, în acte, cel puţin până la următorul termen la tribunal în dosarul insolvenţei. Comunicatul postat azi e practic un mesaj de adio în care Petre Muşat, administratorul special, indică cei care au ajutat, dar şi pe cei pe care-i vede principali vinovaţi pentru situaţie. „ Dragi suporteri, Ne aflăm în cel mai greu moment al clubului ACS Poli Timișoara, unul…
Read MoreLiga I la futsal: Futsal Klub Odorheiu Secuiesc – CFR 1933 Timișoara 6–4, bănățeni invinși în prima deplasare
După un sfert de oră de joc, Futsal Club Odorheiu Secuiesc s-a aflat într-un dezavantaj de trei goluri în etapa a 2-a a etapei 1 a ligii de fotbal sala, însă a reușit să-și revină și să înscrie, învingând CFR-ul Timișoara cu 6 la 4. Futsal Klub Odorheiu Secuiesc – CFR 1933 Timișoara 6–4 (2-3) Futsal Klub Odorheiu Secuiesc: Grigoraș – Szécsi, Balázsi, Kedei, Bálint. Au mai jucat: Miklós, Kerestély, Kanyó, Tankó, Gálfi. CFR 1933 Timișoara: Lungu – Lupu, Fernandes, Ilaș, Matei, Milovac. Cserék: Lupu, Plopeanu, Filimon, Melitanu, Trion, Codrean,…
Read MoreLiga 1 Feminin: Politehnica Timișoara – U Olimpia Cluj 1-4
Sâmbătă, 11 septembrie, s-au desfășurat partidele etapei cu numărul 3 din Liga 1 Feminin! Capul de afiș al etapei a fost duelul dintre Politehnica Timișoara și U Olimpia Cluj, câștigat de clujence cu 4-1! Au marcat: Nikoleta Kurja (37-pen) / Mihaela Ciolacu (17), Ioana Bălăceanu (32, 53), Roxana Mirea (40) Alte rezultatele și marcatoarele etapei 3 din Liga 1 Feminin: Piroș Security Arad – Fotbal Feminin Baia Mare 4-0Au marcat: Salwa Mansour (28, 62, 81), Elisa Bozian (45) CSM Alexandria – Heniu Prundu Bârgăului 0-4Au marcat: Nicoleta Deca (4), Alexandra Hornea…
Read MoreLiga 2: Politehnica Timișoara fără victorie cu Metaloglobus la București
Politehnica Timișoara a cedat, scor 1-4, în fief-ul celor de la FC Metaloglobus, după ce echipa noastră era în avantaj la pauză în partida din etapa a 6-a a Ligii 2. Ursu a deschis tabela la prima fază importantă a meciului. După o fază creată de Bârnoi, cu șut respins în blocaj, atacantul timișorenilor a fost pe fază și a marcat. Peste două minute, Ursu a fost din nou periculos, la altă fază la care a contribuit Bârnoi. Metaloglobus a jucat slab toată prima repriză și nu a prea contat…
Read MoreLiga 2: Ripensia UVT-Astra 2-1, prima victorie pe teren propiu
Etapa a 6-a din Liga 2 / sâmbătă, 11 septembrie, stadionul ”Electrica” Ripensia a jucat bine și s-a impus acasă cu 2-1 în fața celor de la Astra. echipă ce are în continuare o linie de clasament negativă, din cauza depunctărilor. Oaspeți au reușit, chiar și așa, să deschidă scorul, prin Tiberiu Giuroiu, dar apoi, bănățenii au revenit pe tabelă prin golurile lui Alexandru Piftor și Mihai Ene. Astra a început curajos meciul, în ciuda situației sale din clasamenutul cu penalizări. În minutul 9, după un corner bine bătut, Tiberiu…
Read MoreLiga 3: CSC Dumbrăviţa – Progresul Pecica 2-0 (1-0)
Alb-verzii au câștigat vineri după-amiază primul lor meci acasă în noul campionat, cu goluri marcate după primul sfert de oră al fiecărei reprize, suficient pentru a urca momentan pe primul loc în Seria 8 a Ligii 3 după 3 etape. În care încă n-au încasat nici un gol, pentru a doua oară la rând într-un duel cu arădeni, semn că raportul de forțe între cluburile din grupa vestică din cele două județe manifestă modificări de la un sezon la altul, cu vecinii de la nord dominanți în campania anterioară: CSC Dumbrăviţa…
Read MoreEURO 2020: S-a constituit Grupul EURO COVID-19 care va căuta soluția deschiderii tribunelor Arenei Naționale
În cadrul procesului de pregătire a organizării EURO 2020 la București s-a constituit Grupul local EURO COVID-19, care va funcționa pe lângă Structura Locală de Organizare (LOS) și în acord cu Grupul UEFA COVID-19. Ședința de constituire a avut loc pe 2 februarie la sediul FRF în prezența reprezentanților ministerelor Sănătății, Tineretului și Sportului, Afacerilor Interne, DSU, Primăriei Capitalei, Companiei Naționale Aeroporturi București, FRF și LOS București. Coordonatorul grupului este Răzvan Mitroi, manager din partea FRF, care a și enunțat obiectivul urmărit: identificarea unei soluții viabile de a permite accesul în tribunele Arenei…
Read MoreEURO 2020: Federațiile gazdă caută împreună cu UEFA soluțiile readucerii spectatorilor în tribune
Miercuri, 27 ianuarie, a avut loc o întâlnire online a Comitetului UEFA de Coordonare a turneului EURO 2020, forul decizional care gestionează turneul. Din acest Comitet fac parte mai mulți manageri din conducerea UEFA și oficialități de rang înalt ai federațiilor naționale gazdă. FRF este reprezentată în acest for de Radu Vișan, secretar general. A mai participat ca invitat la ședința de astăzi liderul proiectului de organizare la București, Florin Șari. În primul rând, s-a reafirmat intenția unanimă de a se organiza turneul în cele 12 țări, conform planului inițial.…
Read MoreIonuț Nedelcearu, convocat la echipa națională
Fundașul lui FC Ufa a primit faxul de convocare la prima reprezentativă pentru acțiunea din octombrie în care tricolorii vor întâlni Lituania și Serbia. Decizia a fost luată de Cosmin Contra și staff-ul său împreună cu selecționerul U21, Mirel Rădoi, în urma informării UEFA de luni, 1 octombrie, prin care a fost anunțat faptul că Ionuț Nedelcearu are de ispășit și o a doua etapă de suspendare în urma eliminării din meciul naționalei U21 câștigat în Portugalia, în septembrie. Fundașul în vârstă de 22 de ani nu va putea fi…
Read More